Magazin incaltaminte si accesorii
0
0,00 lei 0 elemente

Nu ai niciun produs în coș.

0
0,00 lei 0 elemente

Nu ai niciun produs în coș.

5 modele de pantofi bărbăteşti perfecte pentru stilul smart casual

Publicat la 9 februarie 2024

În ultimul timp, se vorbeşte tot mai des despre stilul smart casual, în reclame, emisiuni tv, în cercul de prieteni sau printre colegii de birou. Multe companii au adoptat această ţinută sub formă de dress cod pentru angajaţi.  Cu atât de multe informaţii în jurul tău, unele chiar contradictorii, pare uneori greu să înţelegi cum este mai bine să te îmbraci la birou, la o întâlnire de afaceri sau la o conferinţă. Haide să vedem ce presupune stilul smart casual, când poate fi purtat şi ce fel de pantofi sunt cei mai potriviţi pentru o astfel de ţinută.

Ce presupune să te îmbraci smart casual?

Smart casual este în esenţă o ţinută confortabilă şi îngrijită, o combinaţie între stilurile casual, office şi business, devenind un dress code al start-upurilor, al companiilor din domeniul tehnologiei şi, în ultimul timp,  chiar al multinaţionalelor.

Să te îmbraci smart casual nu înseamnă să combini elemente din toate cele trei stiluri vestimentare, ci să adopţi o ţinută casual, dar în acelaşi timp formală, elegantă, apropiată de cea de business, fără a părea însă prea rigidă. Ideea e ca hainele pe care le porţi să fie combinate “smart”.  Optează pentru o pereche de pantaloni de tip slack sau chino, dintr-un material care nu se şifonează uşor, dar care lasă pielea să respire şi în care să te simţi comod, fără a fi însă prea strâmţi sau prea largi.

În partea de sus, poţi alege să porţi tricouri, cămăşi sau bluze, iar deasupra un cardigan sau un sacou. În ceea ce priveşte culorile, sunt permise nuanţele de gri, negru, bleumarin, maro sau albastru. Este de preferat să eviţi imprimeurile sau carourile, alege modele uni pentru a păstra un aspect cât mai curat şi plăcut al ţinutei.

Atunci când vorbim de încăltămintea bărbătească într-o ţinută smart casual, trebuie să ţinem cont de faptul că aceasta este extrem de importantă. O simplă pereche de pantofi poate să-ţi scoată ţinuta din anonimat sau, din contra, poate să o ruineze. Vom vedea în continuare care sunt cele mai potrivite modele pentru stilul smart casual, dar, mai întâi, am vrea să ne lămurim asupra unui alt aspect:

Unde putem purta o ţinută smart casual?

După cum am văzut, stilul smart casual este unul foarte versatil, deschis către o mulţime de combinaţii şi texturi. Poţi purta ţinute smart casual aproape oriunde, atâta timp cât dress codul evenimentului sau companiei respective permite acest lucru: la petreceri, întâlniri de afaceri, cursuri, conferinţe, la birou sau la o ieşire în oraş cu prietenii. Atunci când mergi la un eveniment, monden, de business, sau de orice altă natură, verifică întotdeauna dacă pe invitaţie este trecut dress codul. Dacă nu, întreabă organizatorul dacă există unul. Astfel, nu vei risca să apari îmbrăcat total nepotrivit pentru ocazia respectivă.

5 modele de pantofi bărbăteşti potriviti pentru o ţinută smart casual

După ce am elucidat misterul contextului în care ne putem îmbraca smart casual, să ne reîntoarcem la încăltămintea pentru care trebuie să optăm. Deşi oferta de pantofi bărbăteşti poate că nu este la fel de variată ca cea pentru femei, există totuşi câteva modele care merg de minune cu o ţinută smart casual şi care dau un plus de elegantă şi stil bărbatului care le încalţă. Pe unele probabil le ai deja, altele ar putea să îşi facă loc cât de curând în dressingul tău.

1.Clasicii pantofi Oxford

Mulţi bărbaţi fac adesea greşeala de a crede că pantofii Oxford sunt potriviţi doar pentru ţinute formale. Atunci când sunt integraţi în mod potrivit într-o ţinută, aceştia pot fi purtaţi şi atunci când dress codul este smart casual. Alege pantofi din piele de bună calitate, în nuanţe de negru sau maro. Pentru a nu da un aspect de încărcat ţinutei optează pentru o pereche de pantofi simpli, cu aspect mat.

Află Cum să depozitezi corect încăltămintea în anotimpul rece

2.Pantofi bărbăteşti tip Derby

Pantofii tip Derby sunt un alt model aparent formal care se încadrează foarte bine într-o ţinută smart casual. Datorită aspectului lor minimalist şi atemporal, aceşti pantofi funcţionează foarte bine într-o gamă variată de combinaţii. Poartă-i la birou, atunci când vrei să dai ţinutei tale un aer mai formal şi elegant, la întâlniri de afaceri sau evenimente de business.

3.Pantofi bărbăteşti cu catarame, tip monk

Pantofii monk sau pantofii cu catarame laterale sunt atât de cool încât îi porţi purta de la 9 dimineaţa până seara târziu. Designul lor sofisticat permite purtarea acestora la birou, în timp ce aspectul lor deosebit şi elegant îi face potriviţi şi pentru cocktailuri sau evenimente  de weekend.  Pentru a respecta totuşi codul smart casual optează pentru pantofi monk în culori clasice, precum negrul sau maroul.

Vezi care sunt cele 5 tipuri de incălţăminte nelipsite din sifonierul bărbaţilor

4.Pantofi casual pentru bărbaţi

Dacă nu deţii încă o pereche de pantofi casual în garderoba ta, atunci ar trebui negreşit să îţi achiziţionezi una. Pe lângă faptul că sunt foarte comozi, fiind potriviţi mai ales pentru persoanele care petrec  mult timp în picioare sau conduc mult, se potrivesc foarte bine la aproape orice tip de ţinută smart casual. Există o varietate mare de combinaţii între acest tip de pantofi şi pantalonii slack, chino sau jeans. Singura condiţie este să te încadrezi în codul de culori premise în stilul smart casual.

5.Ghete elegante din piele

Când te gândeşti la o ţinută smart casual cel mai probabil nu îţi vine în minte o pereche de ghete bărbăteşti din piele. Cu toate acestea, ghetele pot fi incredibil de comode şi rafinate, dând un aspect elegant ţinutei, fără prea mult efort. În plus, sunt perfecte pentru zilele friguroase de toamnă şi iarnă. Alege o pereche de ghete simple, cu vârful rotund sau uşor alungit, din piele lăcuită sau din piele întoarsă, în nuanţe de negru, gri, maro, bleumarin sau bordo.Descoperă modele de pantofi şi ghete bărbăteşti din piele naturală, perfecte pentru stilul smart casual!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DATE COMERCIALE

GEPAS SHOES S.R.L.
J28/367/2019
RO40748389
STR. POPA SAPCA. NR. 56
BALS, Olt
Plata online
Copyright © 2024 Gepas SHoes SRL | Toate drepturile rezervate.
heartenvelopeusercartphone-handsetcrossmenulistarrow-down
0
    0
    Coșul dvs.
    Coșul tău este golContinuă cumparaturile